Dieta de detoxifiere in 2022! Incepe anul cu dreptul

Daca si tu vrei sa incepi cu bine anul 2022, atunci alege o dieta de detoxifiere, chiar din prima luna. De ce este acesta cel mai favorabil moment? Pentru ca tocmai ce au trecut sarbatorile, asa ca probabil ai mancat putin mai mult ca de obicei. Asa ca ce ar fi sa treci la un regim de detoxifiere, pentru ca acele kilograme in plus sa dispara?

Stii cum se zice, un trup de vara se obtine in timpul iernii, asa ca ar fi cazul sa treci la actiune. Stim ca probabil te gandesti ca abia este ianuarie si ai destul timp…sa fie oare asa? Mai bine incepe din timp si sigur vei avea de castigat, pentru ca te vei simti mult mai bine.

Un regim sanatos de viata iti va conferi si energie, asa ca vei avea mai multa pofta de viata. Esti gata sa incepem?

Dieta de detoxifiere in 2022 – cu ce sa incepi?

Cu eliminarea mancarurilor grele! Nu mai persista si lasa la o parte mesele imbelsugate, pline de grasimi si produse animale. Si nu te lasa prinsa in capcana mancarurilor „ramase” in urma meselor festive. Le poti oferi celor care inca vor sa continue sa manance asa, nu trebuie sa le termini.

Exista aceasta conceptie inradacinata in mintea oamenilor, aceea ca trebuie sa manance tot. In special in Romania exista aceasta idee, iar cei care au copilarit in anii 80-90′, stiu mai bine la ce ne referim.

Parintii insistau sa mancam tot si „cu paine” daca se poate, iar apoi se mira ca viitori adulti au probleme de greutate sau mananca in exces. Daca ai copii nu ii obliga sa manance mai mult decat isi doresc si ai rabdare cu ei. Ofera-le inca de la inceput preparate cat mai sanatoase si pline de nutrienti, vitamine si minerale. Iti vor multumi intr-o zi.

Dar, ca sa ne intoarcem la oile noastre, primul pas ar fi sa faci curatenie in frigider. Cumpara salata verde, castraveti, rosii, ardei si ridichi si prepara salate minunate! Poti adauga si cateva masline, putina branza feta sau ulei de masline. Vei obtine o salata delicioasa la masa de pranz, care poate fi servita alaturi de 2 felii de paine integrala sau rondele de orez.

Cura de detoxifiere la inceput de an

Continua sa mananci sanatos si seara, o portie de cartofi dulci si o salata verde vor merge grozav impreuna. De asemenea, la micul dejun poti servi un avocado cu rosii si paine prajita sau un bol cu cereale integrale, lapte vegetal si fructe.

Este mult mai simplu sa mananci sanatos decat iti imaginezi, este necesar sa ai la dispozitie aceste alimente super sanatoase, iar lucrurile vor merge de la sine.

Consuma apa plata, cel putin 8 pahare pe zi. Incepe cu un pahar de apa pe stomacul gol, in acest mod iti vei trezi la viata organele interne inca de la prima ora. Continua sa bei ceai verde peste zi, o limonada naturala sau un fresh de grapefruit sau portocale. Dupa cum vezi, sunt nenumarate bauturi sanatoase pe care le poti savura. Uita de cele carbogazoase, pline de zahar.

Sunt complet nesanatoase si te vor „ajuta” sa te ingrasi.

Nu uita sa faci miscare, este imperios necesar pentru un organism si un sistem imunitar puternic. Trebuie sa realizezi cel putin 7000 de pasi pe zi, pe langa alte activitati sportive saptamanale. Mersul pe jos sau alergarile usoare fac minuni, asa ca nu le evita. Fa-ti un traseu preferat, cumpara un pedometru si treci la treaba.

Sedentarismul este extrem de nociv, iar multi specialisti considera ca sta la baza tuturor bolilor cronice, mai multe despre sedentarism >>>

5/5 (4)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *