Munca de acasa. Ce impact are asupra corpului si a psihicului?

Munca de acasa are anumite repercursiuni asupra starii noastre de sanatate, arata cele mai noi studii in domeniu. Cum 2020 a fost un an al incercarilor din acest punct de vedere, nici nu este de mirare ca a avut un impact asupra oamenilor. Desigur ca si starea psihica se poate degrada, in special atunci cand ai sentimentul ca esti mai degraba “la inchisoare” decat acasa.

De ce se petrece acest fenomen? Pentru ca privarea libertatilor esentiale poate duce la o stare de depresie, in cele din urma. Sa speram totusi ca munca de acasa nu ne va duce chiar in acel loc, dar totusi sa remarcam ce au observat cercetatorii.

Evident ca toate aceste efecte au fost studiate la nivel mondial, fiind o situatie cu totul nemaintalnita.

Munca de acasa. A fi sau a nu fi?!

Evident ca poate fi considerata de multi ca fiind un mare privilegiu, dar este si o uriasa provocare. La aproape un an de la declansarea pandemiei provocata de virusul COVID-19 specialistii au inceput sa traga concluzii.

Asadar, se remarca faptul ca aproape 75% dintre oameni au fost afectati la nivel psihologic, dezvoltand anumite comportamente caracteristice. De asemenea, mai bine de 65% au avut probleme si la nivelul fizicului, mare parte dintre acestea fiind cauzate de sedentarism si nutritie neadecvata. Un studiu care a avut loc recent in SUA, University of Southern California, a dus la acest deznodamant.

La studiul care a inclus in jur de 1.000 de persoane s-a remarcat ca unii dintre subiecti au inceput sa consume mai multa mancare de tip junk-food. Mancarea fast-food a dus la probleme de sanatate, pe ambele fronturi. Multi s-au ingrasat in aceasta perioada, ceea ce nu este deloc iesit din comun, avand in vedere noile obiceiuri.

Faptul ca nu au mai practic niciun sport, in special ca salile dedicate au fost inchise, a dus la si mai mult timp petrecut in fata calculatorului. De asemenea, multi angajati declara ca au muncit cu o ora mai mult anul acesta, in medie. Iar productivitatea nu a crescut, sunt de parere specialistii in domeniu.

Cei mai afectati au fost tinerii parinti, care au fost nevoiti sa lucreze de acasa, in timp ce trebuia sa supervizeze si copiii. Femeile au fost mai predispuse la depresii sau atacuri de panica, spre deosebire de barbati.

Munca de acasa. Nu uita sa creezi un spatiu personal

Este foarte important sa te simti bine unde lucrezi, chiar si atunci cand munca se desfasoara de acasa. Aranjeaza-ti biroul, cumpara un scaun ergonomic si bucura-te de acest proces. Incearca sa petreci mai mult timp cu familia, dar nu neglija complet iesirile.

Este bine sa faci cativa pasi in jurul casei sau macar o plimbare pana la cumparaturi. De asemenea, fa mai mult sport chiar si atunci cand stai acasa. Exista mii de tutoriale cu activitati sportive care te pot ghida cu usurinta si te vei simti ca la sala de fitness!

Munca de acasa. Ce birou ti se potriveste cel mai bine?

Acest birou trebuie sa iti defineasca personalitatea. Daca lucrezi 80% din cazuri de acasa este bine sa personalizezi acest spatiu in concordanta cu gusturile si preferintele tale. Biroul trebuie sa fie rezistent, stabil, de dimensiuni mai mari, cu o inaltime adecvata si cu un dulap cu sertare pentru depozitat.

Iata cateva tipuri de birouri:

Biroul clasic – daca esti o persoana cu inclinatii catre lucrurile clasice, conservatoare, atunci alege un birou masiv de lemn, elegant si lucrat manual. Pe el iti poti aseza accesoriile, o cutie cu stilou, un glob terestru, o agenda, o tavita de cafea etc…mai multe despre birouri >>>

5/5 (1)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *