Postul intermintent. Ce sa nu faci

In postul intermitent avem anumite perioade in care putem manca. Practic, vorbim despre un post negru si o perioada in care putem sa consumam mancare. De regula, avem voie sa mancam intr-un interval de 8 ore, pe cand timp de 16 ore tinem post negru.

Nu este deloc usor, asa ca postul intermitent, desi foarte eficient atunci cand vine vorba despre slabit, poate fi adaptat, in anumite situatii. Ne referim aici la faptul ca nu toata lumea poate sa se abtina de la mancare atatea ore. Tocmai de aceea exista specialisti care spun ca este bine sa diminuam acest interval.

Asta nu inseamna ca dieta nu va avea succes, nicidecum. Este vorba despre faptul ca nu trebuie sa ne privam de mancare, in special cand simtim ca ni se face rau, tocmai din aceasta cauza.

Postul intermitent – ce spune un specialist

Este vorba despre un cunoscut medic nutritionist din SUA, Mandy Enright, care considera ca acest interval trebuie diminuat. Concret, oamenii care nu pot sa se abtina de la mancare atatea ore nu ar trebui sa se chinuie.

Aceasta a declarat pentru eatthis.com: „Daca ar fi vorba despre mersul la toaleta cu siguranta nu am proceda la fel, nu am zice ca nu mai mergem la baie pentru 16 ore. Trebuie sa ne ascultam organismul, iar odata ce vom proceda in acest mod cu siguranta ne va fi bine. La fel ca si in cazul mentionat trebuie sa tratam si postul intermitent. Daca organismul ne da semne ca nu mai rezista, nu este indicat sa fortam. Ce ar fi sa scadem intervalul in care nu mancam la 12 ore? Credeti ca nu va functiona si in acest mod? Ba cu siguranta da, in special daca in perioada in care mancam avem grija sa nu exageram”, a punctat medicul specialist.

Enright a mai adaugat: „Este bine sa ne ascultam corpul si sa ne adaptam la nevoile acestuia, peste zi. Asa ca nu trebuie sa fie o tragedie daca in unele zile nu poti face o pauza de 16 ore de la mancare. Alta greseala este aceea de a manca doar o masa sau doua pe zi, extrem de copioase. Bineinteles ca va ingreuna teribil digestia si nu vei reusi nici sa dormi prea bine. Metabolismul functioneaza bine atunci cand suntem echilibrati”.

Postul intermitent. Sfaturi pentru a functiona

Nutritionistul american a mai declarat ca exista 3 reguli de aur: mananca de la prima ora, mananca cat mai des si echilibreaza portiile. De asemenea, este recomandat sa consumam alimente si preparate sanatoase in acest interval. In special daca vrem sa avem parte de cele mai bune rezultate.

Postul negru de o zi. Ce conditii trebuie sa respectam?

Evident ca vor fi cateva reguli pe care ar fi intelept sa le urmezi, daca vrei sa te simti mai bine. In primul rand, nu ar trebui sa tii post atunci cand ai o zi super aglomerata si ai nevoie de energie.

Apropo, in acele zile ai putea sa-ti oferi o purificare consumand doar smoothie-uri din fructe si legume. Te va ajuta enorm, incearca si ai sa vezi. Pentru postul negru insa, ofera-ti o zi lejera, in care sa te bucuri de acest proces de detoxifiere.

Incepe procesul inainte cu cateva zile, iar postul negru ar trebui sa fie punctul culminant. In acele zile premergatoare postului mananca mai natural, fructele si legumele ar trebui sa predomine. Elimina carnea si lactatele si observa cum trupul tau incepe singur sa se elibereze de toxine si kilograme…mai multe sfaturi utile de la un medic japonez >>>

5/5 (4)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *