Cum sa folosesti mancarea ca medicament?

Cum sa folosesti mancarea ca medicament intr-o lume in care suntem tot mai dependenti de pastile si medici? Ei bine, astazi vom discuta despre unul dintre principiile parintelui medicinii moderne – Hipocrate. Acesta a sustinut inca din secolul 4 i.d.Hr ca mancarea poate sa te vindece, odata ce este folosita in mod corect.

Cum sa folosesti mancarea ca medicament? Avand grija ca tot ceea ce mananci sa lupte impotriva bolilor si a inflamatiilor de tot felul. Sa folosesti mancarea pe post de tratament nu este nici pe departe o idee noua, asa cum am precizat mai devreme. Medicina traditionala indiana si cea chineza fac asta de mii de ani, doar ca oamenii traverseaza o perioada in care au uitat efectiv cine sunt si ce putere are Natura.

Dar poate nu ar fi rau sa ne reamintim.

Cum sa folosesti mancarea ca medicament? Fii intelept si ai grija la ceea ce mananci

Stim ca pare un sfat general, dar este o afirmatie cat se poate de adevarata. Sustine imunitatea organismului tau mancand ceea ce trebuie. Adica superalimente, fructe si legume proaspete, nuci si seminte si multe altele. Ideea este sa renunti la alimentatia „clasica” care nu face altceva decat sa te distruga. Ne referim aici la mancarea nesanatoasa, cum ar fi cea de tip fast-food, semipreparata sau care abunda in grasimi, calorii si zahar.

Poate pana acum nu ai realizat, dar ceea ce mancam are un rol covarsitor in viata si sanatatea noastra. Nu doar ca vindeca bolile, dar mancarea sanatoasa le si poate preveni cu succes. De ce crezi ca cei care stau la tara sau in locuri izolate sunt mult mai sanatosi? Pentru ca au o alimentatie mai simpla si eficace, care nu abunda in chimicale si alte substante nocive.

Cercetarile stiintifice arata ca legumele cu frunze verzi contin antioxidanti meniti sa protejeze creierul si care previn declinul cognitiv. Alimentele care contin Omega-3 sunt asociate cu o mai buna concentrare si o minte mai agera. De asemenea, sunt multi medici care previn bolile cronice recomandand o dieta preponderent vegetariana.

Cum sa folosesti mancarea ca medicament? Studiul care a schimbat viziunea

In 2010, un studiu realizat de Medicare a vrut sa incerce un program experimental de tratare a bolilor cardiace, sub indrumarea dr. Dean Ornish, de la University of California, San Francisco, SUA.

In urma acestor cercetari au fost relevate informatii mai putin asteptate. Dr. Ornish a reusit sa reduca pacientilor glicemia, tensiunea arteriala, colesterolul, blocajele arterelor coronare, etc.

Cum a reusit? Le-a propus subiectilor urmatorul program: o dieta redusa in grasimi, exercitii regulate, renuntarea la fumat si la stres, meditatie si o mai buna socializare cu cei din jur.

Minunea s-a produs si ca urmare a unei diete bogate in nutrienti, menita sa alcalinizeze trupul si sa elimine toxinele. Unele dintre „medicamente” au fost fructele de padure, legumele crucifere, pestele gras, ciupercile, condimentele, ceaiul verde, nucile, semintele, avocado, mierea, uleiul de masline, algele marine dar si mancarurile fermentate.

Alte alimente mentionate si in Ayurveda – medicina traditionala indiana sunt:

– usturoiul

– cardamom

– ghimbir

– turmeric

– scortisoara

– legume crude sau oparite

Daca vei introduce in alimentatia ta zilnica aceste mancaruri poti sa fii sigura ca organismul tau va capata tarie si imunitate. Modul de viata, nutritia, eliminarea stresului si mentinerea unei stari psihice optime sunt vitale pentru o sanatate de fier.

Dieta in vreme de pandemie. Ce sa incluzi in alimentatie?

Dieta in vreme de pandemie este un subiect care ar trebui tratat cu seriozitate. Nu de alta, dar alimentatia, asa cum am mai discutat si in trecut, este extrem de importanta. Atunci cand vine vorba despre sanatate si bunastarea organismului, un regim eficient poate face diferenta.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a dat mai multe rapoarte in acest sens. Asa ca dieta in pandemie ar trebui sa fie una de natura echilibrata si care sa abunde in vitamine, fibre si minerale…mai multe despre dieta in pandemie >>>

5/5 (4)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *