4 criterii care te ajuta sa alegi patinele de gheata potrivite

Patinajul este unul dintre cele mai iubite sporturi ale sezonului rece, iar patinele de gheata sunt accesoriile preferate ale impatimilor. Daca te numeri printre acestia, cu siguranta asteptai cu nerabdare ca in orasul tau sa fie din nou amenajate patinoarele in aer liber. In afara de multa voie buna si de relaxare, printre beneficiile acestui sport de iarna se numara si tonifierea musculaturii si eliminarea kilogramelor nedorite.

Daca te-ai saturat sa astepti la rand pentru inchirierea unor patine de gheata ori sa le porti pe cele incaltate de toata lumea, achizitioneaza-ti propriile modele. Dar inainte sa te avanti asupra primelor produse pe care le gasesti in magazin, informeaza-te in privinta principalelor criterii de care sa tii cont.

Descopera mai jos care sunt acestea!

1. Nu cumpara de oriunde patinele de gheata

Daca te-ai hotarat sa iti cumperi patinele tale de gheata, afla ca cele mai bune modele nu se gasesc pe rafturile hipermarketurilor, ci intr-un magazin specializat. Calitatea difera mult, asa ca trebuie sa te asiguri ca merita sa investesti suma respectiva. In plus, doar intr-un magazin specializat vei putea sa ceri informatii despre produsele pe care urmeaza sa le achizitionezi.  Investeste in niste modele de patine de gheata mai scumpe doar daca practici des acest sport. Daca mergi mai rar la patinoar, iti poti cumpara linistita si niste produse mai ieftine.

2. Alege cu atentie patinele de gheata

Exista mai multe tipuri de patine de gheata, asa ca trebuie sa le studiezi bine caracteristicile inainte sa cumperi modelul potrivit. Cele mai intalnite modele din comert sunt patinele de gheata artistice si cele pentru hochei. Primele au lama mai groasa astfel incat sa asigure stabilitate la efectuarea anumitor miscari si zimtata in varf, iar celelalte au lama mai ascutita si sunt realizate astfel incat sa fie mai rapide si mai rezistente la impact.

3. Ai grija la masura pe care o alegi

Alt criteriu de care sa tii cont cand te hotarasti asupra unui model este masura. Exista doua modele: patinele de gheata cu marime fixa si patinele de gheata reglabile. Te intrebi care sunt potrivite pentru tine? Este simplu! Cele cu marime fixa sunt la fel ca la pantofi. Este suficient sa iti cunosti marimea piciorului ca sa alegi produsul potrivit pentru tine. Dar te sfatuim sa alegi unul putin mai mare, ca sa te poti misca in voie in timpul patinajului. Altfel stau lucrurile in cazul copiilor. Acestora le mai creste piciorul, astfel ca cea mai buna investitie o reprezinta patinele de gheata reglabile special concepute pentru copii. Acest tip de model se poate utiliza pe parcursul a mai multi ani fara nicio grija.

4. Verifica cu atentie materialele patinelor de gheata

Nu orice patine de gheata iti vor fi camarazi buni pe termen lung. De aceea este indicat sa te interesezi in privinta materialelor din care sunt fabricate. Mizeaza pe ghetele care sunt realizate din plastic dur TPU combinat cu PVC si Nylon si lama din otel carbon pentru o rezistenta crescuta. De asemenea, alte modele de calitate sunt cele realizate din piele la exterior si din microfibra la interior. In ambele cazuri, cuvintele cheie de care trebuie sa tii cont sunt confortul si siguranta.

Tine cont de aceste criterii si vei reusi sa iti cumperi patinele de gheata potrivite. Tot ce iti mai ramane de facut dupa aceea este sa inveti manevre noi si sa te distrezi cat mai mult in sezonul rece ce se afla de abia la inceput.

 

Foto: pixabay.com

5/5 (2)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *