Cum sa cresti copii buni? Ce spun specialistii de la Harvard

Si tu te-ai intrebat cum sa cresti copii buni, intr-o lume care pare tot mai dezbinata? Ei bine, astazi te vom invata cateva lucruri care iti vor fi de ajutor, mai mult ca sigur.

Si pentru ca am vrut sa fim siguri de ceea ce vorbim, am studiat parerile specialistilor, asa ca un studiu al celor de la Harvard ne-a atras atentia.

Cum sa cresti copii buni? Un prim lucru ar fi sa petreci timp cu ei, chiar daca ne aflam in era tehnologiei, cand nimeni nu mai are timp de nimic. Nu mai fi atat de ocupata si bucura-te de timpul petrecut in familie. Iar acesta este doar unul dintre sfaturi. Haide sa vedem impreuna cum putem schimba cursul lucrurilor.

Cum sa cresti copii buni? Nu uita sa fii alaturi de ei

Asa ca reluam ideea de mai sus si insistam sa petreci timp de calitate alaturi de cei mici. Conteaza enorm, asa ca nu ii lasa de izbeliste in fata calculatorului sau a televizorului. De multe ori ne este mai usor sa le oferim celor mici tot felul de cadouri, in loc sa fim alaturi de ei, remarca psihologii americani.

Asa ca nu uita sa creezi mediul perfect pentru cei mici. Joaca-te alaturi de ei, povestiti, cititi impreuna, gatiti, etc. Orice te poate apropia de ei nu poate fi decat o idee buna. Sa nu crezi ca un copil nu simte cand este neglijat, asa ca niciodata jucariile primite in dar nu vor compensa faptul ca ii eviti…

Vorbeste cu ei. Exact asa cum ai face-o cu orice alt membru alt familiei. Intreaba-i ce fel de zi au avut, ce s-a intamplat la scoala, cum se simt, daca sunt fericiti de activitatile in care sunt angajati. Specialistii insista asupra faptului ca este esential sa comunicam cu cei mici. Intreaba-i ce simt in raport cu ce se petrece in jur si nu uita sa-i faci sa se simta iubiti si apreciati. Toti avem nevoie de acest lucru, indiferent de varsta.

Cum sa cresti copii buni? Invata-i sa se descurce singuri

…si sa inteleaga ce li se intampla. Atunci cand intampina o situatie in care se simt stresati sau nemultumiti, incearca sa-i linistesti. Copiii nu au abilitatea noastra de a percepe anumite aspecte, asa ca s-ar putea sa fie derutati in anumite momente pe care nu le-au mai experimentat inainte. Invata-i sa inteleaga singuri ce se petrece, sa analizeze propriile situatii cu care se confrunta. Daca le explici cateva situatii de baza vor sti pe viitor ce sa faca, intr-un moment mai dificil.

Incurajeaza-i ca atunci cand au o problema sa vina sa vorbeasca cu tine. In acest mod vor invata cat de importanta este comunicarea si nu vor deveni acei adulti inchisi in ei, care nu sunt capabili sa-si exprime sentimentele si emotiile. Nu le spune tu exact ce sa faca, ci lasa-i pe ei sa-si dea raspunsul singuri. In acest mod vor invata sa se descurce si vor cunoaste ce este responsabilitatea.

De asemenea, nu ii invata pe cei mici sa fie obsedati doar de succes. Daca le vei da de inteles ca atunci cand nu castiga sau nu iau note mari nu sunt demni de iubire…ce crezi? Vei creste adulti nesiguri pe ei, carora le va fi frica de esec. Acesta este inevitabil in vietile tuturor, asa ca ajuta-i sa accepte atunci cand ceva nu merge cum si-ar fi dorit.

Nu ii face sa se simta prost atunci cand pierd sau gresesc, pentru ca stii cat de mult pot afecta psihicul astfel de vorbe. Spune-le ca data viitoare va fi mai bine si nu este nicio problema daca lucrurile nu au iesit favorabil.

Cum sa cresti copii buni? Multumeste-le pentru ceea ce fac

Da, de fiecare data cand ii dai o sarcina celui mic si o indeplineste cu succes nu uita sa-i multumesti. Spune-i ca ceea ce a facut este important si te-a ajutat mult. In acest fel vor invata sa fie siguri pe ei, plus ca vor fi la randul lor recunoscatori. Stii acel sentiment minunat pe care-l traiesti atunci cand cineva este recunoscator pentru ceea ce ai facut? Toti ne bucuram de astfel de momente, asa ca ofera-le si copiilor bucuria de a cunoaste gratitudinea.

De asemenea, invata-i mereu sa priveasca in ansamblu. Adica nu-i lasa sa sufere pentru tot felul de lucruri banale, ci insista sa-i inveti adevaratele valori ale vietii. Arata-le atunci cand nu ar trebui sa-si piarda vremea suferind, spune-le ca notele de la scoala nu inseamna totul si invata-i sa se bucure de lucrurile simple.

Sa te plimbi prin parc sau sa faci un om de zapada poate fi mult mai important decat s-ar crede. Nu uita sa le arati cum ai copilarit tu si ce ai apreciat. Generatiile trecute au avut copilarii autentice, iar micutii din ziua de astazi ar trebui sa imprumute cateva aspecte esentiale pe care tu le-ai invatat atunci…Succes!

5/5 (1)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *