Epilarea cu ceara – este indicata sau nu?

Despre epilarea cu ceara am putea sa vorbim mult si bine, avand in vedere ca parerile sunt impartite. Asa ca, daca unele femei o considera salvatoare, exista si altele care nu vor sa auda de asa ceva.

Iar motivele sunt cat se poate de variate. Fie este vorba despre durere, fie nu stiu sa se epileze corect, fie nu au experienta necesara.

Desigur ca epilarea cu ceara poate provoca arsuri, asa ca atentie! Nu este chiar atat de simplu pe cat pare, iar de multe ori este indicat sa mergi la salon.

Asa ca, daca esti decisa sa urmezi acest procedeu de eliminare a parului nedorit, trebuie sa ai in vedere cateva lucruri.

Epilarea cu ceara – aspecte pe care trebuie sa ai in vedere

  • chiar daca este una dintre cele mai bune metode de inlaturare a parului nedorit, cand folosim ceara de epilat, procedeul presupune o agresiune asupra pielii prin smulgerea din radacina a firului de par. Acest lucru este dureros dar, in timp cand firul de par se subtiaza si apare obisnuinta acest procedeu, va deveni un ritual de frumusete indispensabil pentru a avea o piele catifelata.
  • epilarea cu ceara nu este pentru oricine. Pentru a evita diferitele accidente este bine de stiut ca inainte de a te apuca de una singura sa te epilezi, recomandam macar o singura data sa mergi la un salon de infrumusetare pentru a vedea care este tehnica, pentru a afla de la specialisti mici trucuri pe viu despre care, oricat vei citi tot vei mai avea ceva de invatat.
  • epilarea cu ceara presupune experienta. Micile trucuri folosite de specialistii in epilare te vor ajuta sa intelegi mai bine avantajele si dezavantajele epilarii cu ceara. Astfel putem mentiona ca, pentru a suporta durerea, se recomanda epilarea la cateva zile dupa menstruatie. Dupa epilare se va folosi un ulei calmant de preferinta cu musetel sau o crema cu galbenele intrucat pielea este agresata prin smulgerea firului de par. Acest ulei ajuta si la eliminarea resturilor de ceara.

Epilarea cu ceara poate provoca arsuri!

  • numai cine nu s-a epilat vreodata nu s-a ars cu ceara. Este drept ca la inceput este putin greu sa identifici cat de mult sa incalzesti ceara. Cel mai bun sfat vine tot de la specialisti: Incercati ceara pe o zona unde pielea este mai groasa chiar daca nu sunt fire de par, numai pentru a testa daca temperatura este potrivita.
  • sparge vasele de sange. Epilarea cu ceara se face in pasi simpli: delimitezi zona de epilat, aplici ceara in fasii nu mai late de 3-4 cm si de preferinta nu mai lungi de 15-20cm lungime. Cu cat mai mica zona cu atat durerea este mai mica. Cu cat este zona mai mare exista posibilitatea sa agresezi o zona mai mare de piele si de aici se pot sparge mici vase de sange.
  • epilarea cu ceara poate irita ganglionii limfatici. Zonele inghinale si axila sunt zonele unde in vecinatate exista ganglionii limfatici. Aplicati ceara de epilat in fasii subtiri si trageti cu atentie. Orice inflamare a ganglionilor limfatici trece dupa cateva zile. Recomandarea noastra este ca daca observati umflaturi ale acestora sa intrerupeti orice tip de epilare ce are la baza smulgerea firului de par. O varianta este epilarea definitiva sau IPL.
  1. Epilarea cu ceara inroseste pielea. Acesta s-ar putea sa nu mai fie un secret demult. Pielea reactioneaza la agresiunea cerii dar vestea buna este ca trece in cel mult cateva ore in functie de grosimea pielii. Dupa epilare nu se face dus, nu se sta la soare si nu se va purta imbracaminte mulata.

Sursa: Mediafax

5/5 (1)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *