Sindromul impostorului – ce este si in ce mod ne poate afecta?
Sindromul impostorului a fost identificat pentru prima oara in 1978 de Pauline Rose Clance, psiholoaga cliniciana si profesoara de psihologie clinica la Georgia State University.
Acesta este descris ca o experienta subiectiva de a avea false abilitati, in ciuda indiciilor obiective si evidente de reusita. Altfel spus, in ciuda unor realizari bazate pe resurse personale interioare, persoana are credinta ca succesul nu este meritat, acesta fiind atribuit unor elemente exterioare, unui noroc sau unei conjucturi fericite.
Cum stim daca noi insine sau cineva apropiat sufera de sindromul impostorului?
O cale simpla de investigare este aceea de a a realiza daca persoana/individul:
- Are impresia ca isi insala anturajul, ca nu este/se ridica la inaltimea (statutului sau, rezultatelor sale, reputatiei sau discursului sau) si se vede ca incompetent/a;
- Atribuie reusitele sale unor cauze externe (noroc, intamplare, concidente, relatii);
- Demascarea este ceva ce il/o ingrozeste. Frica, teama sau chiar panica devin coplesitoare la gandul ca cei din jur vor vedea ca de fapt el sau ea nu are aceste merite, in ciuda tuturor dovezilor rationale ca realitatea obiectiva este diferita de impresia sa despre sine.
„Invidizii care sufera de sindromul impostorului nu se cred inteligenti si au tot timpul impresia ca isi insala anturajul sau ca sunt supraestimati. Ei se indoiesc constant de propriile abilitati si nu par a fi siguri de sine in ceea ce fac. Neaga orice evidenta exterioara care le-ar demonstra abilitatile si minimalizeaza aprecierile pozitive ale celorlati despre ei, de frica sa nu fie acuzati ca sunt ”, adauga cei doi autori.
De ce ii afecteaza foarte mult sindromul impostorului pe cei care il traiesc?
Sentimentele permanente de lipsa de adecvare si integrare, senzatia ca poarta o „masca”, toate acestea provoaca foarte multa suferinta. Pornind de la o „experienta interna si perceptiva, persoana experimenteaza de cate ori are o reusita un sentiment intens, dar secret, de disconfort, pentru ca nu considera justificata aceasta reusita”. Din contra, aceasta este vazuta ca o „frauda perceputa”, iar aceasta perceptie are la baza doua notiuni: sentimentul de neautenticitate si autodeprecierea.
La nivel mental, comportamental si emotional se dezvolta o atentie excesiva acordata propriilor actiuni (din care poate rezulta incompetenta), o neliniste accentuata fata de anumite (multe) situatii, perfectionism dus la extrem si dependenta de munca, ce pot conduce spre stres continuu, burn out, anxietate, chiar generalizata, depresie. Cresc de asemenea fricile de succes, evaluare si esec, nevoile de validare si aprobare din partea celorlalti, se adancesc sentimentele de inferioritate, de stima de sine scazuta si de incompetenta.
Factorii care predispun la formarea sindromului impostorului, potrivit specialistilor, isi au radacinile in situatiile, mediul, interactiunile si reprezentarile pe care le primim prin modele din jur despre inteligenta, abilitati, reusita si felul in care ne formam parerea despre noi insine. „Astfel, atitudinile si mesajele transmise de parinti pe tema reusitei vor influenta semnificativ: gradele de ambitie, gradele de asteptari, nivelul de reusita a indivizilor pe termen lung si, inclusiv, aparitia sindromului impostorului”, precizeaza autorii.
De asemenea, stiai ca acesta poate aparea si in relatie?
La maturitate, acesta reflecta de fapt o incapacitate de a internaliza diversele succese personale, incapacitate care intretine iluzia ca persoana este incompetenta intr-un domeniu in care a avut realizari importante si obiective. Mai mult, acest sindrom se poate manifesta la toate nivelurile socio-economice, in diferite momente ale vietii, atat la femei, cat si la barbati, preponderent asociat cu viata profesionala, dar nu numai, observa Mediafax >>>
