Parintii au un copil favorit? Ce spun studiile

Poate ai mai auzit ca parintii au un copil favorit si este cat se poate de adevarat, se pare. Cine o spune? Tocmai studiile de specialitate!

Asa se face ca de cele mai multe ori parintii realizeaza ca au un favorit. De fapt, se inteleg mai bine cu unul dintre copii. Iar la un moment dat este posibil chiar sa-l prefere pe acesta. Dar asta nu inseamna neaparat ca il iubesc mai mult. Ci pur si simplu au o conexiune mai buna.

Iar cercetarile in domeniu arata ca parintii tind sa-i favorizeze pe cei mici. Nimic nou pana acum, nu-i asa? In special daca ai fost fratele mai mare stii ca uneori parintii au un copil favorit.

Desigur, acestia ar trebui sa procedeze astfel incat sa nu simte aceste diferente…

Parintii au un copil favorit – mit sau adevar?

Asadar, americanii au realizat un studiu si au observat ca dintre cei chestionati, aproape 2000 de persoane, multi preferau anumiti copii. De exemplu, 23% dintre parinti aveau favoriti, printre cei mici. Si se pare ca 42% dintre bunici ii prefera pe cei mari.

Astfel, ambii copii sunt favorizati – cei mici de parinti, iar cei mari de bunici. Interesant, nu-i asa? Iar asta nu este tot. Aceiasi adulti au recunoscut ca se simt foarte vinovati din cauza faptului ca au preferati. In special ca mare parte dintre acestia constientizeaza aceste aspecte.

Parintii au un copil favorit – alt studiu arata ca cei mici NU se simt rasfatati

Asa ca, uneori parintii au senzatia ca favorizeaza unul dintre copii, dar acestia nici nu realizeaza. Alt studiu englez a aratat ca peste 74% dintre mame si 70% dintre tati ii favorizeaza pe mezini.

Iar o cercetare britanica a mai aratat ca, culmea, cei mari sunt cei care se simt favorizati, de cele mai multe ori. Cei mici au senzatia ca sunt dati la o parte si tratati incorect, din cauza varstei. Iar fratii mai mari, de cele mai multe ori nu sunt invidiosi. Acestia inteleg de ce mezinii sunt favorizati. Mai ales atunci cand parintii stiu sa se poarte si nu ii fac pe cei mari sa se simta dati la o parte.

Professorul,  Alex Jensenm de la Brigham Young University din America noteaza: „Atunci cand parintii sunt iubitori si intelegatori cu toti copiii toata lumea e multumita. Asa ca este vital ca parintii sa le arate iubire copiilor, in masura egala. Atunci favorizarea celor mici trece neobservata…”

Parintii au un copil favorit – nu au de ce sa se simta vinovati

In momentul in care ii iubesc la fel pe toti copiii, nu este niciun fel de problema. Doar in momentul in care diferentele facute sunt majore, atunci este ceva incorect.

Asa ca iubeste-ti toti copiii la fel, ai grija sa nu ii favorizezi prea mult si bucura-te de minunata experienta de a fi parinte.

5/5 (2)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *